Pentru ca sunt o mamica responsabilă și îi doresc copilului meu tot ce-i mai bun înainte de a naște am făcut stocul cumpărăturilor pentru Evelin. Din păcate de unele lucruri mi-am dat seama destul de târziu că nu vor fi de folos dar din entuziasmul pe care-l aveam nu prea am luat în seama acest aspect.
Așadar, azi am sa vă prezint 5 lucuri pe care le regret că le-am cumpărat.
1. Prea multe hăinuțe.

Ei da, cred ca nu sunt singura care a cumpărat o groază de hainuțe copilașului care abea trebuia să vină pe lume și la sfârșit hăinuțele au rămas mici și bineințeles nepurtate. Unde mai pui hainele primite de la rude,prieteni?
2. Marsupiul.

Ne făceam planuri că îl vom folosi în fiecare zi…ei bine nu a fost chiar așa, folosim mult mai mult căruciorul, este mult mai confortabil pentru Evelin și îi place mult mai mult… dar pe viitor cine stie. Sau la următorul bebe…
3. Cădița

Cădița încă ne este folositoare dar am avut proasta inspirație să cumpăr o cadiță cu forme în interiorul ei, fapt ce o să mă facă să o schimb deoarece Evelin nu o să mai intre în ea. Puteam să cumpăr o cădiță simplă și să cumpăr un suport sau burete special pentru susținerea micuței.
4. Loțiunea de corp de la Bubchen
Are o consistență plăcută dar pielea micuței mele nu prea s-a înțeles bine cu ea. În rest am auzit doar păreri bune despre ea.
5. Aparatul de încălzit apa/laptele

Cum nu mai pot alăpta, am trecut la laptele praf și odată cu el la un mini aparat de încălzit apa în 2-3-4 minute. Nope, nu a fost așa… trebuia să programez aparatul de 2-3 ori pentru a se încălzi apa la temperatura potrivită pentru dizolvarea laptelui. În schimb dacă îl foloseam pentru reîncălzirea laptelui probabi ar fi fost bun. Din păcate laptele praf este comestibil maxim două ore.
Vă pup, ne revedem CURÂND !
eu nu folosesc marsupiu dar folosesc un mei tai si am avut si wrap cand era mic 🙂 cadita la noi inca este folositoare dar este una normala avand un suport pana la 6 luni :)incalzitor nu am avut nevoie ,alaptez ,iar apa o dau la temp camerei 🙂 Eu as trece la lucruri nefolositoare :patutul ,sacii de dormit :)))
ApreciazăApreciază
Ești o mămică norocoasă 🤗 Da,am văzut că multe mămici nu prea folosesc patul, saci de dormit etc dar pentru mine chiar sunt folositoare… toaaate 😩😘
ApreciazăApreciază
al meu doarme cu mine de mic pt ca suge noaptea si daca nu ma nu ma simte se trezeste ,i_am cumparat si patut desi nici la fiicamea nu prea am folosit dar am crezut ca el poate poate …sacul de dormit am folosit in maternitate pt ca aici nu se infasa copii si prima luna acasa ,apoi nu a mai vrut 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană